Bucuria primului meci din istoria trupei din Razgrad jucat „acasă” în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume a fost umbrită astăzi de decizia UEFA. Bulgarii de la Ludogoreț au fost destul de aspru sancționați de forul condus de Platini. Astfel, pe 1 octombrie, la partida cu Real Madrid, cel mai așteptat meci pentru vecinii de la sud de Dunăre, stadionul Vasil Levski va fi închis parțial din cauza scandărilor rasiste. Ultrașii bulgari au scandat în repetate rânduri „Țiganii, țiganii” la adresa jucătorilor și fanilor din Ghencea, iar UEFA are toleranță „0” pentru astfel de acte. Se preconizează că arena pe care evoluează Ludogoreț în Europa – care a primit acceptul de a găzdui partide din Ligă abia acum o săptămână – va putea să adune la meciul contra lui Ronaldo&Co aproximativ 7000 de oameni (capacitatea este de 30.000).
Altfel, pe lângă închiderea sectoarelor de pe Vasil Levski, clubul la care evoluează Cosmin Moți va trebui să plătească amenzi cifrate la 16.000 de euro: 6000 de euro pentru conduita nesportivă a jucătorilor la meciul cu roș-albaștrii, 5000 de euro pentru deficiențele de organizare și 5000 de euro pentru faptul că unul dintre fani a pătruns pe gazon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER